Parlamentul European, care urmează să voteze săptămâna viitoare o rezoluție privind reziliența Republicii Moldova în fața interferențelor Rusiei, va trimite o misiune de monitorizare a alegerilor și referendumului din 20 octombrie.
Anunțul a fost făcut astăzi, 4 octombrie, de președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, aflat în vizită la Chișinău.
Parlamentul European va dezbate și vota o rezoluție despre Republica Moldova în prima sesiune plenară a Parlamentului European din luna octombrie. Intitulată „Întărirea rezilienței Republicii Moldova în fața ingerințelor dinspre Rusia înaintea alegerilor prezidențiale”, dezbaterea în plenul Parlamentului European va avea loc marți, 8 octombrie, a anunțat Siegfried Mureșan, în cadrul conferinței de presă desfășurată astăzi, 4 octombrie, în comun cu vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Doina Gherman.
De asemenea, Siegfried Mureșan a anunțat că Uniunea Europeană urmărește modul în care Federația Rusă se implică în procesele electorale din Republica Moldova, fapt pentru care va trimite o misiune de monitorizare a alegerilor și referendumului din 20 octombrie, a anunțat Siegfried Mureșan.