Secretarul de stat în domeniul politicii de apărare, Ghenadie Cojocaru, a avut o întrevedere cu șeful interimar al Oficiului de legătură NATO (NLO) în Republica Moldova, Justin Suni.
Oficialii au discutat despre obiectivele strategice în domeniu, documentele de politici pe segmentul de apărare, dar și cooperarea cu partenerii externi și organizațiile internaționale.
Părțile s-au referit, în special, la proiectele de asistență pe diferite domenii implementate cu sprijinul Alianței Nord-Atlantice (NATO) în materie de expertiză, instruire, sprijin logistic, dar și în domeniul dezvoltării capabilităților de comunicare strategică.