Marcel Ciolacu, la Chișinău: „De când sunt prim-ministru, am făcut o prioritate din a sprijini Republica Moldova“

Marcel Ciolacu, premierul României și președintele PSD, a fost prezent astăzi la Chișinău, alături de premierul Republicii Moldova, pentru a participa la ceremonia de predare a unui nou lot de 20 de microbuze școlare destinate comunităților din Republica Moldova. Acest sprijin face parte din cadrul Acordului privind ajutorul financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro oferit de România.

„Astăzi am fost la Chișinău alături de prietenul meu Dorin Recean, premierul Republicii Moldova, la ceremonia de predare a unui nou lot de 20 de microbuze școlare care vor ajunge în satele și orașele din această țară. Din iulie 2023 până azi, Guvernul României a asigurat finanțarea unui număr de 69 de astfel de microbuze școlare, în cadrul Acordului privind ajutorul financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro. Și în scurt timp va mai urma un lot de încă nouă microbuze care vor fi livrate”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul României a subliniat că sprijinirea Republicii Moldova reprezintă o prioritate pentru mandatul său de prim-ministru. „De când sunt prim-ministru, am făcut o prioritate din a sprijini Republica Moldova. Pentru că aceasta este calea sigură pentru ca vecinii noștri să nu devină captivi intereselor Rusiei. Asta ar însemna doar o condamnare la sărăcie și izolare.”

Marcel Ciolacu și-a reafirmat angajamentul față de parcursul european al Republicii Moldova și a reiterat dorința sa ca cetățenii acestei țări să beneficieze de democrație, stabilitate și prosperitate în cadrul Uniunii Europene. „Voi susține întotdeauna drumul european al Republicii Moldova. Îmi doresc ca cetățenii de aici să ajungă să aibă o viață demnă, în democrație, stabilitate și pace în interiorul Uniunii Europene”, a încheiat premierul României.

Total
0
Shares
Total
0
Share