Secretarul de stat Andrei Chistol a participat la Summitul European al Patrimoniului Cultural

EnglishFrançaisРусский

Secretarul de stat Andrei Chistol a participat, împreună cu alți colegi din minister și societatea civilă, la dezbaterile European Heritage Policy Agora Upholding Quality Principles in Heritage Conservation”.

Evenimentul a avut loc la Muzeul Naţional de Artă al României, în cadrul Summitul European al Patrimoniului Cultural, cea mai importantă manifestare dedicată conservării patrimoniului cultural din Uniunea Europeană, găzduită de București, între 6 şi 8 octombrie, sub auspiciile Europa Nostra organizație lider în domeniu.

La înaltul for s-a pus accent pe stabilirea legăturilor dintre politicile emblematice ale UE, precum Green Deal, Davos Baukultur, New European Bauhaus şi documentele-cheie cu privire la conservarea patrimoniului.

”Am discutat despre prioritățile de promovare a principiilor de calitate în domeniul protejării și valorificării patrimoniului cultural, dezvoltarea capacităților umane și instituționale pentru o mai bună guvernanță, dezvoltarea cadrului legal în contextul procesului de integrare europeană, priorităţile în gestionarea patrimoniului cultural ale noii echipe a Comisiei Europene.”- a menționat Andrei Chistol.

În cadrul summitului a fost aprobat un Manifest cu priorităţile de politici publice în domeniu pentru prezent și viitor.

Fondată în 1963, Europa Nostra este o federaţie pan-europeană de ONG-uri din domeniul patrimoniului, susţinută de o reţea largă de organisme publice, companii private şi persoane fizice, acoperind peste 40 de ţări. Federaţia militează pentru salvarea monumentelor, siturilor şi peisajelor europene aflate în pericol de dispariţie, în special prin intermediul Programului 7 Most Endangered. Reţeaua celebrează şi diseminează excelenţa prin intermediul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra. Este cea mai mare reţea de patrimoniu din Europa, menținând relaţii strânse cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei, UNESCO şi alte organisme internaționale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share