După atacul trollilor și activiștilor PAS și ai Maiei Sandu împotriva candidatului Alexandr Stoianoglo, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a transmis un mesaj public, îndemnând cetățenii Republicii Moldova să mențină un climat de respect și dialog constructiv în această perioadă electorală. În mesajul său, Panico a subliniat importanța de a păstra relațiile sociale și de a evita radicalizarea și discursurile de ură, care „afectează coeziunea socială” și „incită la dezbinare”.
Panico a condamnat ferm orice formă de instigare la discriminare și a făcut apel la candidații electorali și echipele acestora să devină modele de respect față de demnitatea umană și drepturile fundamentale. „Persoanele care aspiră la funcții publice trebuie să se prezinte ca exemple de respect pentru toți cetățenii, fără a recurge la atacuri personale sau denigrare”, a spus acesta.
Totodată, Avocatul Poporului a condamnat încercările de a influența alegerile prin cumpărarea de voturi, considerând că acest fenomen afectează corectitudinea procesului democratic. Panico a solicitat autorităților să finalizeze anchetele privind cazurile de cumpărare a voturilor și să regândească măsurile preventive în acest sens.
Mesajul său a abordat și libertatea presei, exprimându-și îngrijorarea față de atacurile și intimidările îndreptate împotriva jurnaliștilor în această campanie electorală. „O mass-medie liberă și diversă este fundamentală pentru o democrație sănătoasă”, a declarat Panico, cerând respect față de presă și garantarea dreptului la informație al cetățenilor.
În încheiere, Ceslav Panico a îndemnat la responsabilitate și maturitate în exercitarea dreptului de a alege, subliniind importanța respectului reciproc și a demnității umane pentru viitorul democratic al Republicii Moldova.



