La Riad, Mihai Popșoi, ministerul Afacerilor Externe, s-a întâlnit cu ministrul afacerilor externe al Regatului Arabiei Saudite, Prințul Faisal bin Farhan Al Saud. Aceasta este prima vizită oficială de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Arabia Saudită, în 1996.
“În cadrul întrevederii, împreună cu ministrul Faisal bin Farhan Al Saud, am semnat Acordul general privind cooperarea dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Arabiei Saudite. Prin acest tratat, ne angajăm să extindem relațiile comerciale, să facilităm investițiile și să colaborăm în domeniile educației, științei, sportului, tineretului și tehnologiei, prin implementarea unor proiecte bilaterale reciproc avantajoase.
I-am mulțumit ministrului afacerilor externe al Regatului Arabiei Saudite pentru ospitalitate, dar și pentru deschiderea de a semna acest Acord, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor țări.
Totodată, am discutat modalități de sporire a schimburilor economice dintre Republica Moldova și Arabia Saudită. Am subliniat disponibilitatea țării noastre de a exporta produse moldovenești pe piața saudită, în special din sectorul agricol și agroalimentar.
În același timp, am evidențiat importanța lansării unui zbor direct între Moldova și Arabia Saudită, care va facilita călătoriile între cele două țări.
La finalul întrevederii, l-am invitat pe ministrul Faisal bin Farhan Al Saud să efectueze o vizită în Republica Moldova.
În după amiaza zilei, urmează să am întrevederi cu ministrul Comerțului, ministrul adjunct al Energiei și cu președintele Consiliului Saudit de Afaceri pentru Europa de Est”, a declarat Popșoi.



