Școlile auto riscă să-și piardă licența dacă nu ating pragurile de promovabilitate stabilite

Guvernul a adoptat o hotărâre care impune școlilor auto să atingă o rată de promovare minimă de 30% la examenele practice și 50% la cele teoretice, pentru a evita pierderea licenței de funcționare.

Începând cu ianuarie 2025, Ministerul Educației va începe o evaluare a acestor instituții, iar sancțiunile vor fi aplicate pe parcursul a doi ani.

Potrivit declarațiilor ministrului Dan Perciun, școlile auto vor avea până la jumătate de an pentru a remedia situațiile nesatisfăcătoare. Dacă nu se corectează situația, școlile vor fi suspendate de la înmatricularea noilor cursanți, iar în cazul în care nu se înregistrează îmbunătățiri, există posibilitatea retragerii acreditării după un an. Retragerile de licență ar putea începe chiar din 2027.

Ultima evaluare a arătat că 45% dintre cele 119 școli auto din țară nu îndeplinesc cerințele impuse, iar rata de promovare la examenul teoretic este sub 50%. La examenul practic pentru categoria B, niciuna dintre școli nu a atins pragul minim de 30% la prima încercare.

De asemenea, autoritățile au decis creșterea numărului de ore practice pentru categoria B de la 40 la 48 de ore.

Total
0
Shares
Total
0
Share