DOC // Denunț la CNA împotriva lui Ion Ceban, primarul general al Chișinăului

Doi consilieri municipali ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Ivanov și Ion Melnic, au depus astăzi un denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA) împotriva primarului general al Chișinăului, Ion Ceban. Denunțul vizează depășirea atribuțiilor de serviciu și abuzul de putere în legătură cu executarea și neexecutarea corespunzătoare a unui contract de parteneriat public-privat încheiat cu ÎCS „Epa Media” SRL.

Potrivit consilierilor PAS, Chișinăul este expus unui risc financiar uriaș, fiind amenințat cu un proces internațional care ar putea costa municipalitatea peste 1 miliard de lei. Dumitru Ivanov a declarat că problema își are rădăcinile într-un contract semnat cu „Epa Media” SRL privind stațiile de așteptare din municipiu. În 2019, consilierii PAS au avertizat despre riscurile financiare ale acestui parteneriat și au propus încetarea contractului. Cu toate acestea, proiectul de decizie nu a fost susținut de toți consilierii municipali.

„Dacă în 2019 Ion Ceban critica această companie, ulterior a trecut de la acuzații la laude. Mai mult, când compania a amenințat Primăria cu un proces internațional, primarul nu a informat publicul despre solicitările EPA Media sau despre riscurile financiare uriașe pentru oraș”, a declarat Ivanov, vicepreședintele fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC).

Consilierii au solicitat CNA să investigheze cazul, identificând și atrăgând la răspundere penală persoanele implicate, inclusiv primarul general, pentru presupusele acte de abuz în serviciu sau depășirea atribuțiilor.

„Locuitorii Chișinăului nu trebuie să plătească pentru incompetența, indiferența sau eventualele interese ascunse ale primarului Ion Ceban. Este timpul ca responsabilitatea să fie asumată”, a adăugat Ivanov.

Total
0
Shares
Total
0
Share