Criza din agricultură continuă să se agraveze, iar Asociația Forța Fermierilor avertizează că lipsa unor măsuri urgente din partea Guvernului ar putea transforma protestele agricultorilor în acțiuni cu implicații politice. Reprezentanții asociației consideră că tergiversarea adoptării unor soluții legislative, precum proiectul de Lege 354 privind criza secetei, demonstrează nepăsarea autorităților față de soarta fermierilor mici și mijlocii.
Proiectul de lege, elaborat de deputatul Alexandru Trubcă împreună cu asociațiile de fermieri și care nu implică alocări financiare din buget, a fost promis spre aprobare încă din 5 decembrie de către președintele Parlamentului, Igor Grosu. Cu toate acestea, avizarea sa de către Guvern întârzie, provocând nemulțumirea agricultorilor.
În acest context, Forța Fermierilor a anunțat proteste de avertizare care vor avea loc pe 18 decembrie în fața Guvernului și pe 19 decembrie în fața Parlamentului. În cazul în care revendicările nu vor fi luate în considerare, asociația își rezervă dreptul de a organiza proteste masive în întreaga țară.
Printre solicitările urgente ale Forței Fermierilor se numără:
•Aprobarea proiectului legii secetei în forma propusă de deputatul Trubcă;
•Prelungirea licențierii importului cerealelor și oleaginoaselor până la 31 decembrie 2025;
•Achitarea datoriilor pentru subvențiile restante din 2023;
•Restituirea accizelor pentru 2024;
•Crearea unui mecanism de garanții pentru creditare și refinanțare pentru anul agricol 2025.
Asociația acuză Guvernul de susținerea intereselor companiilor mari transnaționale în detrimentul producătorilor locali mici și mijlocii, care sunt falimentați în mod intenționat. Dacă revendicările lor nu vor fi îndeplinite, Forța Fermierilor intenționează să solicite demisia Guvernului și avertizează că protestele ulterioare ar putea căpăta o dimensiune politică.
“Cel mai evident lucru demonstrat de acest Guvern este că apără și susține aprig companiile mari transnaționale și offshore, iar producătorii locali mici și mijlocii sunt intenționat distruși și falimentați. Din acest motiv Asociația Forța Fermierilor dacă nu va fi auzită, va solicita demisia Guvernului, iar protestele masive ulterioare se vor putea transforma în unele politice!”, se arată în declarația asociației.