Fostul deputat Alexandr Slusari, ex-director executiv al AO „Forța Fermierilor”, a lansat critici la adresa Guvernului PAS și Ministerului Agriculturii, acuzându-le de demagogie și de subminarea intereselor agricultorilor afectați de seceta din 2024.
Declarațiile sale vin în contextul în care Guvernul urmează să aprobe avizul asupra proiectului de lege propus de deputatul Viorel Barda, care prevede modificarea Legii privind măsurile de sprijin pentru fermieri.
Slusari a subliniat că avizul Ministerului Agriculturii conține puncte care, în opinia sa, „înrăutățesc esențial situația agricultorilor afectați” față de formulările inițiale ale proiectului elaborate de deputați și fermieri, la solicitarea președintelui Parlamentului. El a calificat această abordare drept o reducere a eforturilor comune și a acuzat Ministerul că nu își îndeplinește rolul principal de a proteja interesele agricultorilor.
„Am senzația persistentă că Guvernul este capturat de o gașcă de barosani transnaționali, care urmăresc scopul falimentării cât mai rapide a fermierilor micro, mici și mijlocii din zonele rurale”, a declarat fostul deputat.
Slusari a făcut apel la deputați să ignore avizul Guvernului, pe care l-a numit „aberrant”, și să ia decizii în favoarea agricultorilor: „Acum totul depinde dacă au mai rămas deputați verticali, care mai au legături cu poporul și înțeleg nevoile agricultorilor mai bine decât ministerul de ramură”.
Rămâne de văzut dacă Parlamentul va ține cont de avizul Guvernului sau va susține propunerile inițiale ale proiectului de lege. Situația este urmărită cu atenție de fermieri, care se confruntă cu dificultăți majore în urma secetei.
Ședința Guvernului este programată pentru astăzi, la ora 15:00.