Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a criticat Guvernul și Parlamentul pentru lipsa de soluții concrete privind securitatea energetică, amintind de somațiile primite în trecut de la autorități atunci când s-a încercat reducerea consumului de energie electrică.
„Celor care ne recomandă, inclusiv președintelui Parlamentului, care umblă pe la ferestre și caută cine a conectat sau deconectat lumina, cât a economisit, și celor de la Guvern, care stau cu luminile aprinse până noaptea târziu, pe când recomandarea lor este ca noi să le deconectăm: am încercat să facem acest lucru acum doi ani, din cauza impotenței și incompetenței celor de la guvernare. Efectul a fost, până la urmă, un scandal public, deoarece am încercat să conectăm luminile mai târziu seara și să le deconectăm mai devreme dimineața”, a declarat Ion Ceban.
Primarul a subliniat că încercările de economisire au fost descurajate de somații din partea Ministerului Afacerilor Interne: „Atunci când am procedat astfel, în suburbiile capitalei, am fost imediat somați și atenționați de reprezentanții MAI că există riscul creșterii ratei criminalității și a furturilor.”
În contextul crizei actuale, Ion Ceban a accentuat lipsa unor soluții reale pentru problema energiei: „Nu am auzit până astăzi, ceea ce este regretabil, nicio soluție în ceea ce privește asigurarea Republicii Moldova și a localităților sale cu energie sau care ar fi scenariile de securitate energetică.”
El a îndemnat autoritățile să acționeze responsabil și să ofere alternative viabile: „Când recomandați ceva, porniți, în primul rând, de la soluțiile pe care le oferiți și nu umblați pe la ferestre să deconectați lumina sau să numărați câte becuri ard în încăpere.”