Judecătorii din Coreea de Sud au emis, marți, 31 decembrie, un mandat de arest pe numele președintelui suspendat Yoon Suk Yeol. Se întâmplă după încercarea, în cele din urmă eșuată, de a impune legea marțială, transmite Reuters, scrie Agerpres.ro
Mandatul de arestare a fost cerut de Biroul de investigare a corupției pentru oficiali de rang înalt și confirmat de un curte penală din Seul.
Acesta vine după ce președintele Yoon a refuzat să dea curs unei citații a anchetatorilor pentru interogatoriu, în legătură cu decretarea legii marțiale, pe 3 decembrie.
Astfel, măsura a fost luată după ce instanța a decis că, în absența unui mandat de arestare, Yoon Suk-yeol ar continua să ignore orice citație din partea instanțelor.
Este pentru prima dată în istoria Coreei de Sud când un președinte în exercițiu este vizat de un mandat de arestare. Precizăm că, Yoon Suk Yeol este suspendat din funcție, urmând ca Curtea să confirme sau să anuleze demiterea sa până la jumătatea lunii iunie. Acuzația de „insurecție” este una dintre puținele infracțiuni pentru care Yoon Suk Yeol nu are imunitate în Coreea de Sud.
Decizia luată de instanță a stârnit nemulțumiri în rândul mai multor persoane. Acestea protestează în fața reședinței oficiale din Seul.