Un procuror din Călărași a fost condamnat pentru corupție, dar acesta a rămas în libertate

La 30 decembrie 2024, Judecătoria Strășeni (sediul central) l-a recunoscut vinovat pe un procuror din Călărași de comiterea infracțiunii de corupere pasivă (prevăzută de art. 324 alin. (3) lit. a) din Codul penal). Instanța a dispus o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de probă de 5 ani, o amendă de 300 000 de lei și privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 7 ani.

Cauza penală a fost inițiată în decembrie 2022 de către Procurorul General interimar, în urma unei acuzații conform căreia procurorul, pentru a nu ataca cu recurs încheierea Judecătoriei Strășeni din 8 decembrie 2022, prin care s-a admis cererea denunțătorului pentru reabilitare judecătorească și anulare a antecedentelor penale, a pretins 300 de euro. Procurorul a fost reținut în momentul primirii sumei de 300 de euro, iar instanța a dispus confiscarea specială a acesteia.

Urmărirea penală a durat 3 luni, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția, iar judecarea cauzei a durat 9 luni.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Total
0
Shares
Total
0
Share