ULTIMA ORĂ // Energocom a publicat prețurile de achiziție a energiei electrice în primele 10 zile ale anului 2025

În primele 10 zile ale anului 2025, SA Energocom a continuat să facă achiziții de energie electrică pentru a onora obligațiile de serviciu public. Conform reglementărilor în vigoare, compania a achiziționat energie produsă de centralele electrice de termoficare urbane și centralele electrice regenerabile, care beneficiază de statutul de tarif reglementat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

De asemenea, conform dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale din 27 decembrie 2024, Energocom a cumpărat energie regenerabilă de pe piața liberă, respectând plafonul de preț stabilit, care nu a depășit cel mai mic preț al energiei electrice stabilit prin contractele bilaterale cu furnizorii de serviciu public. În plus, au fost realizate achiziții și prin intermediul platformei de tranzacționare OPCOM din România.

În total, în primele 10 zile ale anului, Energocom a procurat aproximativ 137.000 MWh de energie, la un preț mediu ponderat de 110,83 euro/MWh.

Energocom continuă să fie în dialog constant cu partenerii internaționali pentru a identifica cele mai bune oferte de prețuri pentru achizițiile viitoare de energie electrică.

Total
1
Shares
Total
0
Share