Guvernul cere încetarea șantajului energetic în regiunea transnistreană și respectarea legislației Republicii Moldova

Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al premierului Dorin Recean, a transmis un mesaj în contextul crizei energetice din regiunea transnistreană, afirmând că Guvernul Republicii Moldova este pregătit să sprijine locuitorii din stânga Nistrului pentru a construi împreună „un viitor pașnic, stabil și prosper”.

Potrivit lui Vodă, Chișinăul a venit cu mai multe soluții pentru a preveni o catastrofă energetică și umanitară, inclusiv achiziția de gaze din alte surse, însă autoritățile neconstituționale de la Tiraspol continuă să refuze dialogul și să răspândească informații false.

„Soluțiile există, dar autoritățile neconstituționale din regiunea transnistreană refuză dialogul și răspândesc informații false, dând vina pe oricine, în afară de cei care au creat această criză și au ‘închis robinetul’”, a declarat Daniel Vodă. El a subliniat că șantajul energetic orchestrat de Rusia în regiunea transnistreană trebuie să înceteze.

În același timp, Vodă a dezmințit acuzațiile recente ale liderilor de la Tiraspol, care au afirmat că lipsa conturilor în euro și dolari împiedică soluționarea crizei.

„Și recenta schimbare de retorică a liderilor de la Tiraspol cu învinuiri precum că «bani sunt, dar nu și conturi de euro și dolari». Suntem nevoiți să dezmințim această minciună: Dacă există peste 1200 de companii din stânga Nistrului, care exportă 80% din produsele regiunii în Uniunea Europeană fără probleme, este clar că sistemul de tranzacții funcționează”, a explicat Vodă.

El a reiterat că soluția pentru această criză rămâne una simplă: respectarea legislației Republicii Moldova.

„Soluția? Respectarea legislației Republicii Moldova. Restul sunt doar scuze… sau lipsă de voință”, a punctat purtătorul de cuvânt al premierului.

Guvernul subliniază că este deschis la dialog și dorește să sprijine locuitorii din regiunea transnistreană, dar acest sprijin trebuie să fie construit pe baza legalității și a transparenței.

Total
0
Shares
Total
0
Share