Elveția și-a exprimat disponibilitatea de a găzdui o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și președintele ales al SUA, Donald Trump, informează telegraph.md
Nicolas Bideau, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe elvețian, a declarat pentru publicația Le Temps că, după summitul pentru pace desfășurat în Bürgenstock în vara anului trecut, Elveția a informat în repetate rânduri Rusia, Ucraina și Statele Unite despre disponibilitatea sa de a sprijini orice efort diplomatic care ar putea conduce la instaurarea păcii.
Pe 9 ianuarie, Donald Trump a anunțat pregătirea unei întâlniri cu Vladimir Putin, subliniind necesitatea de a pune capăt războiului din Ucraina, pe care l-a descris drept un “măcel sângeros”. Trump urmează să preia oficial funcția de președinte al Statelor Unite pe 20 ianuarie.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat anterior că nu sunt necesare condiții preliminare pentru o întâlnire între Putin și Trump, adăugând că Moscova “salută” disponibilitatea președintelui ales de a aborda problemele prin dialog.
În plus, consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a menționat că mai multe țări și-au exprimat deja dorința de a găzdui o întâlnire între Putin și Trump, fără a specifica însă care sunt acestea.
La conferința sa de presă anuală, desfășurată pe 19 decembrie, Vladimir Putin s-a declarat pregătit pentru o întâlnire cu Trump, dar a adăugat că nu știe când aceasta ar putea avea loc. “În primul rând, nu știu când ne vom întâlni, pentru că el nu spune nimic despre asta. Nu am mai vorbit deloc cu el de mai mult de patru ani. Și, desigur, sunt pregătit (pentru o întâlnire), oricând”, a spus președintele rus.
În timp ce armata ucraineană nu reușește să oprească pe frontul de est avansul trupelor ruse mai numeroase și mai bine înarmate, ipoteza unor negocieri de pace între Kiev și Moscova capătă tot mai multă consistență odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.
Trump a declarat recent că a văzut imagini cumplite cu câmpuri de luptă pline cu cadavre și distrugeri de pe frontul din Ucraina și că va discuta cu președinții rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, pentru a pune capăt acestui “măcel”.
Anterior, Trump a afirmat că în acest război Rusia a pierdut circa 600 000 de soldați și Ucraina circa 400 000 de soldați, morți și răniți, și a cerut o încetare a focului imediată, împreună cu lansarea negocierilor de pace.
Întrebat dacă, în opinia sa, Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei pentru a se ajunge la pace, viitorul președinte american a evitat să dea un răspuns direct, afirmând doar că mare parte din teritoriul în dispută, referindu-se la teritoriul ucrainean ocupat de Rusia, a fost redus la stadiul de ruine și moloz și va fi nevoie de un secol pentru a fi reconstruit.
“Adică sunt orașe unde nicio clădire nu mai stă în picioare, este un loc demolat”, a remarcat Trump, a cărui politică față de Rusia și Ucraina este încă neclară, cu mai puțin de o lună până la învestirea sa în funcție pe 20 ianuarie.
Un plan al emisarului pe care și l-a desemnat pentru Rusia și Ucraina, generalul în rezervă Keith Kellogg, plan care datează însă din iunie, prevede înghețarea liniilor frontului pe aliniamentele actuale și forțarea Kievului și Moscovei să se așeze la masa negocierilor.
De asemenea, potrivit ziarului american The Wall Street Journal, Trump ar fi sugerat ca trupe europene să monitorizeze o încetare a focului în Ucraina, ca o formă de garanție de securitate pentru a preveni o nouă agresiune rusă.
De partea sa, după declarația lui Trump de lunea trecută, Putin a spus că Rusia este pregătită pentru “negocieri și compromisuri” asupra unui posibil acord de pace cu Ucraina, dar a subliniat că trebuie să fie un acord pentru o pace durabilă, nu doar un acord de armistițiu, iar acordul preliminar ce fusese convenit la Istanbul între negociatorii ruși și ucraineni în primele săptămâni ale războiului în 2022, dar care nu a fost niciodată implementat, ar putea servi drept bază pentru noi discuții.
Totuși, a completat Putin, actuala situație de pe câmpul de luptă, unde trupele ruse continuă să avanseze pe toată linia frontului, va trebui avută în vedere în orice negocieri.