Miniștrii apărării din Polonia, Germania, Franța, Italia și Regatul Unit s-au reunit la Varșovia. Care sunt subiectele abordate

Miniștrii apărării din Polonia, Germania, Franța, Italia și Regatul Unit s-au reunit luni la Varșovia. Oficialii discută chestiuni legate de securitatea Europei, înainte de inaugurarea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, scrie Agerpres.ro

Statele membre ale Uniunii Europene vor să consolideze securitatea și reacția rapidă, în cazul unui potențial conflict. Se întâmplă pe fundalul declarației lui Trump conform căreia NATO nu ar trebui să se mai bazeze atât de mult pe SUA.

Nu este clar dacă sau în ce măsură Washingtonul va continua să sprijine militar Ucraina în timpul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă. Înainte de investirea noului lider american, europenii vor să discute despre sprijinul suplimentar, care poate fi acordat Kievului, dar și vor analiza un eventual răspuns comun la declarațiile controversate făcute recent de miliardar, cu referire la anexarea Groenlandei și Canadei.

Trump nu a exclus acțiuni militare, pentru a prelua Groenlanda, pe care o consideră ”necesitate absolută pentru securitatea națională și libertate în lume”. În același timp, președintele ales al SUA a declarat că vrea să facă din Canada ”al 51-lea stat”.

Total
0
Shares
Total
0
Share