Ministrul Sebastian Burduja a sesizat CEISD privind tranzacția E.ON: „Nu vom permite ca România să devină vulnerabilă în fața jocurilor geopolitice”

Sebastian Burduja, ministrul român al Energiei, a anunțat că a sesizat Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) cu privire la posibila tranzacție dintre E.ON Furnizare și compania maghiară MVM. Potrivit acestuia, demersul urmărește protejarea intereselor energetice ale României.

„Am sesizat Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) cu privire la posibila tranzacție între E.ON Furnizare și MVM. Am un singur interes în acest demers: interesul românilor. Protejarea securității, siguranței și independenței energetice a României reprezintă un angajament ferm pe care l-am luat încă de la preluarea primului mandat ca ministru al Energiei și voi continua să fac totul pentru a-l respecta”, a declarat Burduja.

Ministrul a subliniat că România trebuie să-și protejeze resursele și să prioritizeze nevoile naționale în contextul geopolitic actual. „Aceasta înseamnă inclusiv ca, la nivelul Ministerului Energiei, să folosim toate pârghiile legale și instituționale pentru a ne asigura că energia produsă în România este folosită cu prioritate pentru români sau în parteneriate comerciale cu cei care, la fel ca noi, vor să pună capăt șantajului toxic de la Est, care a ținut Europa captivă prea mult timp.”

Sebastian Burduja a declarat că analiza efectuată asupra tranzacției a evidențiat riscuri semnificative pentru securitatea și independența energetică a țării. „În ultima perioadă, am realizat o analiză foarte riguroasă asupra acestei potențiale tranzacții și am identificat elemente de risc pentru securitatea și independența energetică a țării”. Printre punctele de îngrijorare se numără legăturile companiei MVM cu Federația Rusă: „MVM are relații comerciale cu Gazprom și Rosatom, companii sancționate internațional, prin care Ungaria își menține o dependență ridicată de gazele naturale și tehnologia nucleară din Rusia.”

Un alt risc semnalat de ministru este vulnerabilitatea contractuală a tranzacției, care ar putea permite transferul de acțiuni către entități non-europene. „Vulnerabilități contractuale pot permite cesiuni către actori non-europeni care nu fac parte din actuala tranzacție”, a explicat Burduja. Totodată, ministrul a atras atenția asupra lipsei de garanții privind protecția datelor clienților E.ON România. „Lipsa garanțiilor privind securitatea datelor a peste 3 milioane de clienți români” reprezintă un risc important.

Problemele de transparență ridică, de asemenea, suspiciuni. „Proveniența fondurilor pentru tranzacție și declarațiile incomplete ridică suspiciuni privind respectarea normelor europene. Este de analizat și valoarea tranzacției — dacă este supraevaluată, care sunt motivele din spate și de ce ar trebui România să permită asta?”, a spus ministrul.

Sebastian Burduja a subliniat că planurile MVM contravin strategiei energetice naționale. „Planurile MVM, de reducere a consumului de gaze naturale, contravin obiectivelor noastre de extindere a accesului la această resursă.”

Ministrul Energiei a reafirmat angajamentul său de a proteja interesele României și de a preveni orice vulnerabilizare a sectorului energetic. „Nu vom permite ca România să devină vulnerabilă în fața jocurilor geopolitice sau economice care subminează principiile europene și am încredere că CEISD va analiza foarte atent elementele pe care le-am sesizat.”

„Prima datorie pe care o avem este să ne apărăm interesele țării noastre și, având la dispoziție pârghiile pentru a face asta, nu avem voie să dăm înapoi. Nu trebuie să permitem niciun tip de acțiune care poate vulnerabiliza România în cele mai sensibile sectoare. Am jurat să respect legile țării și să apăr suveranitatea și independența României”, a declarat Burduja.

Ministrul a transmis că România rămâne deschisă investițiilor străine, dar numai în condițiile respectării intereselor naționale. „Bineînțeles, suntem deschiși investitorilor din întreaga lume și nu există dezvoltare economică fără parteneriat cu mediul privat — întotdeauna pentru consolidarea securității energetice a României, niciodată pentru slăbirea ei.”

Total
0
Shares
Total
0
Share