Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ceață pentru noaptea de vineri, 24 ianuarie, între orele 00:00 și 12:00, informează telegraph.md, cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
Fenomenul meteo va afecta o mare parte a țării, iar vizibilitatea va fi redusă semnificativ, sub 200 de metri, în unele zone.
Pe lângă ceață, pentru mâine sunt prognozate și precipitații slabe sub formă de ploaie, însoțite de vânt cu o viteză de până la 18 km/h.