Dezvăluirile din SUA despre așa-zisa „tăcere strategică” a unor ONG-uri, cumpărată pe sume generoase, au readus în atenție un fenomen care, în Republica Moldova, a funcționat împachetat perfect atât în perioada regimului Plahotniuc, cât și sub actuala guvernare, confirmând ceea cu ce avertizam și condamnam public încă de prin 2010.
De pe vremea când deconspiram spălătoria de zeci de miliarde de dolari, atacurile raider și furtul miliardului din vistieria statului am deranjat și pe cei care tăceau strategic. Spuneam că deontologii contextuali fac propagandă prin tăcere.
Au existat și există teme existențiale pentru oameni și pentru țară, realități strigătoare la cer, dar presa aservită și ONG-urile „corecte” au ales să nu le vadă. Acest mecanism al tăcerii strategice este uns perfect și funcționează până când, într-o bună zi, vom afla unde au dispărut milioanele contribuabililor americani care alimentează acest sistem.
Dar tăcerea strategică nu acționează singură. Pe lângă ea există un alt mecanism, mult mai feroce și distructiv: linșajul strategic. În Republica Moldova, acest fenomen a fost și este practicat cu o râvnă ieșită din comun. Cu cât un mercenar mediatic ridică mai mulți bani din aceste ONG-uri ucigașe, controlate de putere, cu atât linșajul strategic este mai insistent, mai acid, mai porcos. Funcționează simplu: dacă nu faci parte din rețeaua de putere, dacă deranjezi narațiunile oficiale, dacă arăți cu degetul spre corupție, te vei trezi cu o campanie agresivă împotriva ta. Orice se poate transforma într-un atac și o campanie de denigrare.
În mandatul meu la Ministerul Afacerilor Interne, când am prezentat bilanțul primelor 100 de zile de activitate, nicio televiziune aservită, nicio publicație „independentă” nu a difuzat nimic. Tăcerea strategică a fost la datorie. Dar, în schimb, dacă un biciclist avea un accident, devenea subiect de atac mediatic, ca și cum însuși ministrul MAI ar fi fost personal responsabil. Astăzi, când șoselele Moldovei s-au transformat în adevărate cimitire, tăcerea strategică funcționează perfect.
Aceeași abordare s-a aplicat și când presa și oficialii români au vorbit public despre reducerea exemplară, la un minim istoric, a contrabandei la hotarul de vest al țării. Nicio reacție din partea mercenarilor mediatici locali. În schimb, tăcerea strategică s-a asociat perfect cu linșajul strategic.
Acest tandem toxic este completat de un al treilea element: obediența strategică. Ce înseamnă aceasta? Justificarea oricărei acțiuni a guvernării, indiferent că este corupție, distrugerea libertății de exprimare, capturarea justiției sau falimentarea economiei. Se găsesc mereu ONG-uri, analiști și „experți” care vin cu argumente sofisticate despre cum toate aceste derapaje sunt, de fapt, parte a „normelor europene”.
Dacă Goebbels ar fi trăit în zilele noastre, s-ar fi simțit depășit de această nouă generație de propagandiști. Într-un sistem perfect reglat, ei nu doar manipulează informația, ci o restructurează și o rescriu pentru a crea realități alternative.
Noua administrație Trump ar trebui să facă un audit al finanțărilor strategice în Republica Moldova și să analizeze cum funcționează acest mecanism al tăcerii strategice, linșajului strategic și obedienței strategice. Pentru că, din păcate, ceea ce pare un simplu joc mediatic este, de fapt, un sistem bine pus la punct care determină cine are voie să existe în spațiul public și cine trebuie să fie redus la tăcere.
Andrei Năstase, politician