Ministerul Educației va majora remunerarea profesorilor care participă la examenele naționale

Începând cu 2025, Ministerul Educației și Cercetării va implementa mai multe măsuri menite să asigure corectitudinea și obiectivitatea evaluării examenelor naționale, inclusiv majorarea remunerației pentru cadrele didactice implicate în procesul de examinare, informează telegraph.md

Bugetul total al acestor măsuri se ridică la 8,6 milioane de lei. Printre schimbările importante se numără evaluarea centralizată a lucrărilor scrise de la examenul de absolvire a gimnaziului, ceea ce va elimina posibilitatea unor discrepanțe în corectare.

De asemenea, normativul de cheltuieli pentru președinții și vicepreședinții comisiilor de examinare și evaluare va fi majorat cu 40%, iar membrii comisiilor de evaluare a examenului național de bacalaureat vor beneficia de o creștere de 30%. Aceste majorări vor fi indexate în funcție de coeficientul de valorizare a salariului mediu pe economie.

Totodată, supraveghetorii desemnați pentru monitorizarea externă a examenelor vor primi câte 500 de lei pentru fiecare probă de examen, ca stimulent pentru o supervizare riguroasă.

În sprijinul elevilor, Ministerul Educației va oferi cursuri gratuite de matematică pentru 6 000 de elevi care se pregătesc pentru examenul gimnazial. De asemenea, săptămâna viitoare va fi lansată inițiativa ”Matematica de la egal la egal”, prin care liceenii vor sprijini elevii de clasa a IX-a în pregătirea pentru examene, beneficiind de instruiri, fișe de lucru și resurse educaționale.

”Avem certitudinea că dacă ne vom mobiliza cu toții în acest an, vom avea rezultate bune în condițiile unui examen desfășurat corect”, a declarat ministrul Educației.

Total
0
Shares
Total
0
Share