Trei bărbați din raionul Ialoveni, cu vârste cuprinse între 22 și 31 de ani, au fost reținuți de autorități în urma unui jaf spectaculos comis în noiembrie 2024 la un schimb valutar din Durlești. Aceștia au pătruns în incintă în miez de noapte, forțând ușa, și au sustras un seif ce conținea o sumă considerabilă de bani, estimată la aproximativ un milion de lei, informează telegraph.md
După comiterea furtului, suspecții au fugit într-o direcție necunoscută, însă anchetatorii au reușit să îi identifice și să îi rețină. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite sume de bani ce urmează să fie verificate pentru a stabili proveniența.
Autoritățile au deschis o cauză penală pentru furt în proporții deosebit de mari, iar cei trei bărbați riscă pedepse cu închisoarea între 5 și 10 ani.