Harea: Există minim 5 motive ce explică creşterea spectaculoasă a ratingului Partidului Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah

Există cel puțin 5 explicații privind creșterea Partidului Republican „Inima Moldovei” condus de Irina Vlah, care, conform ultimului sondaj de opinie, accede în parlament. Boris Harea, editorialistul portalului www.telex.md, a identificat cel puțin 5 explicații a acestei performanțe.

„O astfel de creştere rapidă nu a înregistrat nici un partid până acum în anii de independenţă ai Republicii Moldova. De aceea, e logic să ne întrebăm care este explicaţia acestui fenomen”, spune el.

Potrivit spuselor sale, „prima explicaţie ar fi că Irina Vlah, fost candidat la Preşedinţia Republicii Moldova, şi care are rating personal de circa 6% (cel puţin acesta a fost rezultatul înregistrat în alegerile prezidenţiale), a reuşit în timp record să facă transfer de imagine de la sine către partidul pe care l-a creat. Un rol important în acest sens l-a jucat şi faptul că în denumirea partidului figurează „Inima Moldovei”, iar simbolul electoral cu care a mers Irina Vlah în alegerile prezidenţiale a fost „Inima”. Această asociere a facilitat procesul de identificare rapidă de către alegători a celui mai nou actor politic din Moldova”.

„În al doilea rând, creşterea rapidă a Partidului Republican „Inima Moldovei” se datorează faptului că această formaţiune este cea mai activă pe arena politică a ţării la acest moment. De la începutul anului, partidul s-a remarcat deja printr-o amplă campanie de consultări publice cu cetăţenii (lucru despre care a anunţat periodic); prin iniţiativa de desfăşurare a unui referendum republican în problema neutralităţii; prin campanii de rezonanţă, cum ar fi, spre exemplu, „Factura de sub brad”; printr-o serie de flashmob-uri (la Preşedinţie, Guvern, Ministerul Apărării; prin mesaje bine targhetate adresate diasporei, locuitorilor din regiunea transnistreană, cetăţenilor ce locuiesc permanent pe malul drept al Nistrului etc. Practic, nu există zi în care Partidul Republican „Inima Moldovei” să nu iasă cu ceva în evidenţă, generând mai multe subiecte de discuţii publice decât restul partidelor luate împreună.

În al treilea rând, Partidul Republican „Inima Moldovei” a ales o poziţionare strategică destul de reuşită – şi-a asumat rolul de debarca de a la putere Partidul „Acţiune şi Solidaritate”, propunând celorlalte partide cu şanse de a trece în Parlament semnarea unui Pact prin care să-şi asume angajamentul că nu vor face coaliţii cu PAS după alegerile parlamentare. Din ce vedem că se întâmplă în ultima perioadă, deducem că procesul încă nu e încheiat, dar Partidul Republican „Inima Moldovei” deja a câştigat mult, având în vedere enormul antirating pe care-l are PAS şi dorinţa unei mari părţi a populaţiei de a scăpa de această guvernare.

În al patrulea rând, creşterea rapidă a Partidului Republican „Inima Moldovei” se datorează şi amplului proces de extindere a formaţiunii în teritorii. Astfel, la doar ceva mai bine de două luni de la lansare, „Inima Moldovei” deja are organizaţii teritoriale puternice şi bine structurate în peste două treimi din raioane şi a demarat procesul de constituire a organizaţiilor primare (la nivel de sate).

În al cincilea rând, Partidul Republican „Inima Moldovei” creşte rapid pentru că este o formaţiune nouă, care aduce în politică oameni noi, cu viziuni şi abordări noi, lucru care nu are cum să nu fie văzut de alegători.

Mai ales că mai unele sondaje de opinie scot în evidenţă dorinţa oamenilor de a vedea în politică oameni noi şi partide noi”, a enumerat liderul de opinie.

Comentatorul politic a concluzionat astfel: „Desigur, ar mai putea fi invocate şi alte explicaţii ale creşterii rapide a Partidului Republican „Inima Moldovei”, dar cred că şi cele menţionate sunt suficiente pentru a concluziona că în Republica Moldova a apărut o forţă politică care are toate şansele să furnizeze mari surprize pe termen scurt şi mediu şi chiar pe termen lung”.

Total
0
Shares
Total
0
Share