Primarul capitalei albaneze, Tirana, a fost arestat pentru corupție

Primarul capitalei Albaniei, Tirana, Erion Veliaj, a fost arestat, fiind acuzat de ”corupție pasivă a funcționarilor publici de rang înalt sau a aleșilor locali”, în 9 cazuri, și ”spălarea produselor obținute din fapte penale”, informează telegraph.md, cu referire la presa locală.

De asemenea a fost plasată în arest la domiciliu și soția lui Veliaj.

Plus, alți 5 oameni de afaceri sunt acuzați de ”corupție activă”, fiind suspectați că au obținut contracte dubioase prin intermediul Primăriei Tirana.

Ancheta a început după o plângere anonimă. Ulterior autoritățile au descoperit o rețea complexă de tranzacții financiare, în care fonduri publice au ajuns la organizații și persoane controlate de soția primarului.

Acum anchetă continuă, iar autoritățile anunță că sunt implicate mai multe societăți comerciale și organizații non-profit, majoritatea fiind controlate de Ajola Xoxa și persoane apropiate familiei Veliaj.

Ajola Xoxa a fost escortată din aeroportul Rinas spre locuința sa, iar autoritățile au anunțat că aceasta va rămâne sub monitorizare în cadrul măsurii de arest la domiciliu.

Investigarea continuă, iar mai multe percheziții au avut loc, inclusiv la locuințele familiei Veliaj și la birourile asociate acestora.

Total
0
Shares
Total
0
Share