Un cetățean turc în vârstă de 37 de ani a fost reținut de ofițerii Serviciului Vamal, în colaborare cu procurorii PCCOCS, după ce a prezentat o factură falsificată la introducerea în Republica Moldova a unui lot de nuci și fistic din Turcia.
Potrivit autorităților, la controlul vamal din România, bărbatul a prezentat o factură cu valoarea reală a mărfii, însă la vama Leușeni a încercat să treacă marfa cu o valoare diminuată cu 400 000 de dolari americani.
În urma investigațiilor, oamenii legii au efectuat cinci percheziții în municipiul Chișinău și în afara acestuia. Marfa de contrabandă și camionul utilizat pentru transport au fost indisponibilizate.
Judecătoria Chișinău a dispus plasarea bănuitului în arest preventiv pentru 30 de zile, în vederea continuării anchetei și identificării eventualilor complici.
Serviciul Vamal subliniază că rămâne ferm angajat în combaterea contrabandei și asigurarea integrității la frontieră.