O mașină a intrat într-un grup de persoane în orașul München. Șoferul a fost reținut de poliție. Este vorba despre un cetățean afgan, informează telegraph.md, cu referire la Kleine Zeitung.
Poliția a confirmat până în prezent că 20 de persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă. Ulterior a fost trimis un elicopter de salvare.
O persoană a trebuit să fie resuscitată la fața locului. Primarul orașului München, Dieter Reiter, a declarat că printre victime se află și copii. ”Sunt profund șocat”, a declarat Reiter. ”Gândurile mele sunt alături de cei răniți”.
Incidentul a avut loc la intersecția dintre Dachauer Straße și Seidlstraße, în zona centrală a orașului, în apropiere de Gara Centrală din München. La fața locului avea loc o demonstrație sindicală.
Forțele de intervenție au reușit să securizeze vehiculul și să rețină șoferul.
”Circulă speculații despre alți posibili suspecți. În acest moment, nu putem confirma aceste informații”, a transmis Poliția din München pe platforma X.