Educația este viitorul țării, iar cadrele didactice sunt cele care îl modelează zi de zi.
Astăzi, la Chișinău, s-a desfășurat conferința Organizației Profesionale a lucrătorilor din domeniul educației din cadrul Partidului Mișcarea Alternativa Națională.
Evenimentul a reunit membri ai formațiunii politice, invitați, reprezentanți ai comunității educaționale și reprezentanți din cadrul Blocului Politic „Alternativa”.
Le-am mulțumit profesorilor pentru că, în loc să rămână pasivi, au ales să se implice activ pentru a contribui la schimbarea în bine a țării noastre. Sigur, putem sta deoparte, putem critica, putem să ne exprimăm opiniile acasă sau în fața televizoarelor, în diverse dezbateri. Însă cel mai important lucru este implicarea noastră directă. Mă bucur că nu rămânem indiferenți. Am trecut împreună prin crize majore, dar noi continuăm să facem față provocărilor și împreună la Chișinău reușim să realizăm multe proiecte frumoase și așa trebuie să se întâmple în toată țara.
Vă mulțumesc pentru dăruire, abnegație și efortul continuu de a duce lucrurile înainte!
Unul dintre principalele obiective ale colegilor din MAN și ale celor din Blocul „Alternativa” este asigurarea unei educații de calitate pentru tineri și crearea unui viitor promițător aici, acasă.
Avem generații cărora trebuie să le oferim cele mai bune oportunități, chiar și în aceste vremuri dificile. La Chișinău am demonstrat că putem dezvolta infrastructura, logistica și oferi sprijin tuturor celor din educație. Aceste eforturi trebuie continuate și la nivel național. Nimeni nu cunoaște mai bine decât dumneavoastră cum se formează un copil, iar devotamentul vostru este esențial. Îmi doresc ca tinerii să rămână acasă, iar acest lucru e posibil doar prin efort comun. Mă bucur că echipa MAN crește și câștigă tot mai multă încredere, inclusiv în rândul cadrelor didactice.
În cadrul conferinței, Andrei Pavaloi a fost reales, cu vot unanim, președinte al Organizației Profesionale a lucrătorilor din domeniul educației MAN. Acesta a subliniat că doar o educație modernă și corectă poate permite oamenilor să își formeze gândirea critică, să își dezvolte abilități esențiale și să contribuie activ la progresul comunității.
De asemenea, Valentin Crudu, Natalia Strajesco și Alexandru Vutcariov au fost desemnați vicepreședinți, iar Rodica Spînu – secretar general al Organizației.
Partidul Mișcarea Alternativa Națională, care are constituite 35 de organizații teritoriale, a reușit să creeze organizații în toate sectoarele Capitalei, precum și Organizația Femeile MAN, Organizația Profesională a Juriștilor MAN, Tinerii MAN, Organizația Profesională a Lucrătorilor din Sistemul Medical și Organizația lucrătorilor din domeniul educației a Partidului MAN.
Acestea au rolul de a consolida dialogul cu cetățenii, de a identifica soluții pentru problemele societății și de a crea politici eficiente, adaptate nevoilor țării.