Administrația Trump taie 90% din ajutorul extern. Angajații au 15 minute pentru a-și elibera birourile

Administrația Trump a anunțat că elimină peste 90% dintre contractele de asistență externă gestionate de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și reduce cu 60 de miliarde de dolari ajutorul american la nivel global.

Potrivit unui memorandum intern obținut de The Associated Press și a unor documente depuse în instanță, administrația precizează că schimbările sunt necesare pentru a elimina „risipa semnificativă rezultată din decenii de derivă instituțională”.

Reducerea drastică a finanțărilor lasă în viață doar câteva proiecte USAID, iar activiștii din domeniul ajutorului umanitar se luptă să le salveze în procese aflate deja pe rol. Însă șansele de succes sunt limitate, mai ales după ce Curtea Supremă a intervenit miercuri seară și a blocat temporar o hotărâre judecătorească ce obliga administrația să deblocheze miliarde de dolari în ajutor extern până la miezul nopții.

Anunțul confirmă o schimbare radicală în politica externă a SUA, întrerupând decenii de practici prin care ajutorul internațional era considerat un instrument strategic pentru stabilizarea altor țări, susținerea economiilor și consolidarea alianțelor.

Administrația Trump mai precizează că urmează noi modificări în modul în care USAID și Departamentul de Stat vor livra asistența externă, subliniind că scopul acestor măsuri este „folosirea înțeleaptă a banilor contribuabililor pentru a promova interesele americane”.

Administrația Trump a anunțat reducerea drastică a personalului USAID, concediind 1 600 de angajați și plasând alți 4 080 în concediu. Cei afectați au fost informați că au doar 15 minute pentru a-și elibera birourile, joi și vineri.

Total
0
Shares
3 comments

Comments are closed.

Total
0
Share