A fost lansată campania „Învață în Moldova”

Ministerul Educației și Cercetării a lansat campania „Învață în Moldova”, menită să informeze absolvenții de licee și colegii despre oportunitățile de studii în țară.

În ultimii patru ani, universitățile au beneficiat de investiții de aproximativ 350 de milioane de lei pentru modernizarea laboratoarelor, sălilor de studii și căminelor studențești. Până în 2025, sunt planificate investiții suplimentare de 248 de milioane de lei.

În prezent, instituțiile oferă 30 de specialități noi, printre care Animație, Game Design, Inteligență Artificială și Știința datelor.

Studenții pot obține burse de până la 3620 de lei și au acces la programe comune cu universități din România, Bulgaria și Grecia, precum și la mobilități academice internaționale.

Campania se va desfășura între martie și mai și va include târguri educaționale, vizite în instituții de învățământ superior și întâlniri cu viitorii studenți.

Total
0
Shares
Total
0
Share