DOC // În ciuda sabotajului ”Coaliției haosului”, Primăria Bălți lansează licitația pentru construcția străzii Dovator

Primăria municipiului Bălți a anunțat o licitație pentru construcția străzii Dovator – una dintre cele mai importante artere ale orașului. Autoritățile invită companiile de construcții rutiere să participe la concurs și să contribuie la dezvoltarea infrastructurii.

”Oricât s-ar împotrivi Coaliția haosului (PAS, socialiștii, Grigorișin), am anunțat licitația pentru construcția drumului de pe strada Dovatora. Îndemn toate companiile de construcții rutiere interesate să participe la realizarea acestui proiect important pentru Bălți. Noi construim orașul!”, a declarat primarul Alexandr Petkov.

Proiectul presupune construcția unei noi căi rutiere, cu tot complexul de lucrări de proiectare și construcție, inclusiv intersecția cu calea ferată. Costul lucrărilor este de aproximativ 70 de milioane de lei fără TVA.

În cadrul pregătirilor pentru demararea lucrărilor de construcție a străzii Dovator, primăria a întreprins măsurile necesare, inclusiv relocarea pieței de legume. În acest scop, pe teritoriul pieței de pe strada Caraciobanu (Baidukov) a fost deja alocată și amenajată o platformă de 1,8 ha, unde vor fi organizate zone pentru comerțul cu păsări, puieți, legume și fructe – atât en-gros, cât și cu amănuntul.

Este de menționat că proiectul de construcție a străzii Dovator este un pas important pentru reparația capitală a unei alte artere de transport esențiale din Bălți – strada Kiev.

Total
0
Shares
Total
0
Share