Proiectul de lege privind lichidarea unor procuraturi specializate a generat astăzi o opoziție puternică din partea procurorilor, Consiliului Superior al Procurorilor, societății civile și experților independenți. Deputatul PAS și fost ministru al Justiției, Olesea Stamate, a atras atenția asupra numeroaselor probleme semnalate în cadrul audierilor publice, subliniind lipsa unei fundamentări clare și riscurile pe care le implică această reformă asupra stabilității instituționale și a investigării dosarelor penale.
“Cine nu a urmărit audierile publice cu privire la proiectul de lege cu privire la comasarea procuraturilor specializate (PACCO), va indemn sa le priviți în reluare. O asemenea unitate în opiniilor tuturor celor prezenți la audieri (atît procuraturile specializate, CSP, cât și societatea civilă și experți independenți) nu am văzut demult. Sau poate chiar deloc, pe marginea altor proiecte.
Printre îngrijorările sau obiecțiile principale semnalate de cei prezenți:
1. Nu exista o fundamentare suficientă precum și o analiza a impactului;
2. Transferul procurorilor – către teritoriala – este retrogradare, ceea ce a inadmisibil. Se încalcă principiile stabilității funcției si relațiilor de muncă.
3. CSP a propus o variantă mai soft- reorganizarea prin fuziune a celor două structuri – prin transferul tuturor procurorilor către structura nou creată si continuarea si urgentarea vetting-ului procurorilor. Această variantă va asigura continuitatea muncii pe dosare precum si stabilitatea funcției pentru procurori.
4. Probleme de încălcare a termenilor de procedura pe anumite dosare;
5. Schimbarea procurorilor responsabili de dosare – nu are cum sa miște lucrurile înainte;
6. Suspendarea termenilor de tragere la răspundere penala sau întreruperea termenelor de contestare a actelor de procedura penala? Asta nu se referă doar la dosarele PA si PCCOCS, se vor referi la toate dosarele. A analizat cineva ce înseamnă asta?
Acestea sunt posibil cele mai principale. Concluzia pe care am desprins-o eu din aceste audieri a fost vociferată cam în unison de toți: ”Va rugăm, nu avansați pe acest proiect. Nu susținem acest proiect”.
P.S. Discutam recent cu un fost procuror de la DIICOT (procuratura specializata pe criminalitate organizată din Romania), care mi-a zis (mai in glumă mai in serios) că dacă proiectul este aprobat în varianta actuală – el își ia licență de avocat în RM 🙂 Avocații (dar si procurorii, judecătorii și toți juriștii) vor înțelege de ce”, este declarația Olesei Stamate.