Luni, 3 martie, la Chișinău, a debutat Campionatul Național de Șah pentru Juniori, cea mai importantă competiție destinată tinerilor șahiști din Republica Moldova. Evenimentul, organizat de Federația de Șah a Republicii Moldova, reunește 234 de copii, premianți ai campionatelor orășenești și raionale, veniți din diverse orașe ale țării, inclusiv Cahul, Strășeni, Bălți, Tiraspol, Râbnița și Chișinău.
Miza competiției este una semnificativă: 10 dintre cei mai buni jucători vor reprezenta Moldova la Campionatul Mondial de Șah pentru Juniori din Statele Unite ale Americii, iar alți 10 se vor califica pentru Campionatul European din Albania.
”Campionatul nu este doar o competiție, ci și o platformă educațională menită să promoveze șahul în rândul tinerilor”, a declarat Valeriu Coadă, secretarul Federației de Șah.
Turneul se desfășoară între 3 și 9 martie 2025, la Academia de Studii Economice a Moldovei, în incinta Student HUB, respectând regulamentul FIDE.