Polițiștii au descins cu percheziții în Ialoveni într-un dosar de trafic ilegal de droguri

Ofițerii de investigație din Ialoveni au efectuat percheziții la două persoane suspectate de implicare în circulația ilegală a drogurilor. Acțiunile au avut loc în satul Mileștii Mici și la domiciliul unui bărbat din Ialoveni.

La domiciliul unui bărbat de 39 de ani, din satul Mileștii Mici, au fost descoperite pungi cu masă vegetală cu miros caracteristic, un aparat artizanal destinat consumului de droguri și o armă deținută ilegal. În același timp, percheziții au fost desfășurate și la domiciliul unui bărbat de 36 de ani din Ialoveni, unde au fost ridicate pachete cu masă vegetală mărunțită, având mirosul specific plantelor de cannabis.

Substanțele și obiectele ridicate în urma perchezițiilor au fost transmise Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP pentru efectuarea expertizelor.

Ambii suspecți au antecedente penale pentru fapte similare și sunt cercetați penal. Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a lua o decizie legală.

Total
0
Shares
Total
0
Share