Patru persoane, printre care trei copii, găsite inconștiente în apartament după intoxicație cu monoxid de carbon

Un incident grav a avut loc pe 11 martie, în sectorul Botanica al Capitalei, unde trei copii și bunica lor s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Apelul la ambulanță a fost efectuat la ora 18:02 de către femeia de 61 de ani, însă, la sosirea echipei medicale, nimeni nu mai răspundea, iar ușa apartamentului era încuiată.

Medicii au solicitat intervenția pompierilor pentru deblocarea ușii, reușind astfel să ajungă la victime. Toate cele patru persoane erau inconștiente, iar intoxicația ar fi fost cauzată de un cazan din apartament.

În sprijinul primei echipe de intervenție au fost trimise încă două ambulanțe, inclusiv una de Terapie Intensivă Mobilă. După acordarea primului ajutor, copiii au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului, iar bunica lor la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

Total
0
Shares
Total
0
Share