Țările scandinave au sprijinit Fondul de reducere a vulnerabilității energetice din Moldova cu peste peste 24 de milioane de dolari

Danemarca, Norvegia și Suedia contribuie la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice (FRVE) al Republicii Moldova prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Cele trei țări au donat în total peste 24 de milioane de dolari SUA pentru a sprijini gospodăriile vulnerabile în sezonul rece.

Danemarca oferă 5,59 milioane de dolari, Norvegia – 8,86 milioane, iar Suedia – 9,9 milioane. Aceste fonduri vor permite Guvernului Republicii Moldova să acorde compensații la energie pentru persoanele aflate în dificultate.

”Această donație va fi folosită pentru a ajuta persoanele cele mai vulnerabile și pentru a le asigura căldura și siguranța în acest sezon rece. Suntem onorați să avem asemenea parteneri de încredere”, a declarat Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Reprezentanta PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova, a subliniat că, pe lângă sprijinul pe termen scurt, obiectivul este consolidarea sistemului energetic al țării, pentru a asigura accesul la energie durabilă și accesibilă pe termen lung.

Fondul de reducere a vulnerabilității energetice a fost creat în 2022 și a oferit până acum compensații pentru peste 895 000 de gospodării, fiind susținut financiar de Uniunea Europeană, Slovacia, Suedia, Elveția, Italia și alți parteneri internaționali.

Total
0
Shares
Total
0
Share