Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a anunțat astăzi că locurile pentru plantarea puieților la Geamăna, Anenii Noi, au fost deja ocupate, cu peste 1 500 de persoane înregistrate pentru această activitate. Lazarencu a îndemnat cetățenii să participe în continuare la evenimentele organizate în alte locații din țară.
În această primăvară, autoritățile din Republica Moldova intenționează să împădurească 3.500 de hectare de terenuri, prin plantarea a peste opt milioane de puieți. De asemenea, Ministerul Mediului planifică ca, în 2025, să fie plantate cel puțin 7 000 de hectare de pădure, obiective similare cu cele stabilite pentru anul 2024.
”Invităm toți doritorii, de la mic la mare, pe 15 martie, să participe la crearea unor noi păduri. Pe lângă Geamăna, vor fi disponibile și alte 120 de locații din întreaga țară unde se va putea planta”, a declarat Lazarencu.
În următorii zece ani, se preconizează extinderea suprafețelor împădurite cu aproximativ 150 000 de hectare, incluzând atât terenuri noi, cât și terenuri forestiere puternic degradate, atât de proprietate publică, cât și privată. Aceste acțiuni fac parte din Programul național de extindere și reabilitare a pădurilor 2023-2032, inițiat de președintele Maia Sandu.
Programul are scopul de a aduce beneficii semnificative sectorului agricol, îmbunătățind umiditatea solului și transformând peisajul rural din Republica Moldova.