VIDEO // Ploile din martie provoacă daune la Grădinița nr. 6 din Căușeni, care a fost recent renovată de peste un milion de lei

Grădinița nr. 6 din orașul Căușeni se confruntă cu grave probleme din cauza ploilor din luna martie, care au afectat tavanul, mobilierul și pardoseala instituției. Situația a apărut după demontarea acoperișului în vederea înlocuirii acestuia, lucrările însă întârzie. În prezent, ploaia curge direct în grupele recent renovate, iar educatorii sunt nevoiți să folosească vase pentru a colecta apa, informează telegraph.md, cu referire la Studio-L.

”Am venit în grupă și doamna educatoare era cu cratița și prindea picăturile cu apă. Astăzi, deja după precipitațiile pe care le avem de ieri și până astăzi, vedeți că avem deja și mai serioasă treaba, deși ploaia nu-i intensă ca formă de manifestare, dar oricum umezeala este mare. Sus pe acoperiș se adună precipitații. Suprafața este mare și plană. Nu este protejată nici o peliculă, nimic și respectiv avem infiltrări de apă care ajung în tavan”, a spus un părinte, vizibil îngrijorat de situație.

Directorul instituției a explicat că, deși au fost investite peste un milion de lei în reparațiile și dotările a două grupe de copii, lucrările nu au fost finalizate la timp.

”Situația este deja de o lună și ceva, cum a fost scos acoperișul de pe blocul central al instituției. Cred că nu ajungeam la așa ceva dacă lucrările mergeau mai departe, adică se executau în regimul, orarul care era fixat”, a declarat directorul grădiniței.

Educatorii au adăugat că, în urma ploilor, tavanul este deja deteriorat și sunt nevoiți să pună vase pentru a colecta apa.

”Vedeți, tavanul este deja deteriorat. Jos punem vasele ca să atenuăm cumva situația. Ei se descalță cu greu, să nu ude ciorăpeii”, au explicat aceștia.

În acest context, educatorii au cerut părinților să-și țină copiii acasă pentru a nu pune în pericol sănătatea acestora.

”Nu vreau să risc cu sănătatea copiilor, pentru că asta-i a nostru. Noi răspundem de ei pe lângă părinți. Îi aduc la grădiniță sub răspunderea noastră și de aia am rugat să nu aducă copiii la grădiniță”, a spus un educator.

Părinții sunt nemulțumiți de situație și sunt nevoiți să-și schimbe programul de lucru pentru a sta cu copiii acasă.

”Noi suntem ostaticii situației. Suntem nevoiți să ne schimbăm programul. Majoritatea din noi sunt părinți care lucrează. Majoritatea din noi au câte doi-trei copii și suntem nevoiți acum să ne recroim programul la serviciu”, a spus un părinte.

Directorul instituției preșcolare a menționat că, de mai bine de o lună, negociază cu antreprenorul și reprezentanții primăriei pentru a rezolva problema.

”Antreprenorul știe. La ultima ședință pe care am avut-o cu toți factorii implicați, am apelat la conștiință, am rugat frumos, am explicat că nu este vorba de tot acoperișul. Este vorba de două grupe”, a spus ea.

Deși a apelat de nenumărate ori la autorități pentru a acoperi clădirea cu o peliculă de protecție, nimeni nu a luat măsuri, iar daunele continuă să se agraveze. În ciuda eforturilor personalului de a curăța apa, tavanul, podeaua și mobilierul sunt deja afectate.

Până în prezent, primarul orașului Căușeni nu a oferit un răspuns privind această problemă.

Total
0
Shares
Total
0
Share