Companiile din Emiratul Fujairah sunt interesate în stabilirea parteneriatelor cu zonele economice libere din R. Moldova

colaborare moldo-araba, moldova si emiratele arabe unite, zone economice libere, tudor ulianovschi, relatii diplomatice moldova, investii straine

Stabilirea parteneriatelor de colaborare între zonele economice libere din Republica Moldova și Emiratul Fujairah, precum și inițierea unor proiecte investiționale cu participarea mediului de afaceri din ambele părți au fost subiectele discutate de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu Prințul Emiratului Fujairah, Sheikh Mohammed bin Hamad bin Mohammed Al Sharqi, relatează MOLDPREs cu referire la Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.

În cadrul dialogului șeful diplomației moldovenești a prezentat oportunitățile investiționale și economice oferite de R. Moldova companiilor străine, programele implementate de către autoritățile de la Chișinău pentru susținerea mediului de afaceri, precum și potențialul zonelor economice libere din țară.

Ministrul Tudor Ulianovschi a încurajat companiile din Emiratul Fujairah să investească în zonele economice libere și parcurile industriale din Republica Moldova, care oferă condiții atractive pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor, menționând că în ultima perioadă de timp autoritățile publice centrale au întreprins un șir de acțiuni concrete pentru simplificarea procedurilor de obținere a vizelor de ședere și a permiselor de muncă pentru investitorii străini.

În opinia Prinţului Sheikh Mohammed bin Hamad bin Mohammed Al Sharqi, participarea companiilor din Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite la diferite expoziții internaționale și naționale, organizarea forumurilor de afaceri, schimbul de experiență și alte activități comune ar permite stabilirea unui dialog eficient, care va crea premisele necesare în vederea inițierii unor proiecte investiționale în diferite domenii economice, cu precădere, sfera agroalimentară, comerțul cu servicii, dezvoltarea infrastructurii, etc.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, întreprinde o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite în perioada 26–29 martie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share