Primarul general, Ion Ceban, a comentat declarațiile speakerului Igor Grosu despre Blocul „Alternativa”. „Când m-a rugat cineva din stafful Maiei Sandu să mă fotografiez cu ea, nu eram conserva Kremlinului, eram primar frumos de Chișinău. Imediat după au revenit la retorica veche”, a spus edilul, citat de UNIMEDIA.
„Iată că a venit un primar pe care ei îl numesc pro-rus, conserva Kremlinului și multe altele, asta sunt eu, în percepția loc. Când m-a rugat cineva din stafful lor să mă fotografiez cu Maia Sandu, nu eram conserva Kremlinului, eram primar frumos de Chișinău. Așa a fost. Imediat după, au revenit la retorica veche. Atâta ură ca în campania prezidențială n-am văzut. Pe criterii de limbă, că salvăm țara…De cine voi salvați țara?! Cui trebuiți voi?!”, a spus Ion Ceban.
„Conservo, vreau o poză cu tine, că tare-mi trebuie…”, a scris ironic Liderul PDCM, Ion Chicu, comentând declarațiile primarului general.
„Să se lepede mai întâi de Satana!”, astfel a răspuns liderul PAS, Igor Grosu, președintele Parlamentului, fiind întrebat despre o eventuală coaliție cu Blocul „Alternativa” în viitorul Legislativ. „Sunt conserve ale Kremlinului”, a notat speakerul pentru jurnaliști.
Primarul general, Ion Ceban a venit cu o replică la declarațiile Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, despre Blocul „Alternativa”. „Am văzut cum păpa terci în două fălci la comemorarea victimelor din Afganistan, inclusiv din conserve”, a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi a primăriei.
Pe 1 noiembrie 2024, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarul general, Ion Ceban. Cei doi au discutat despre dezvoltarea orașului Chișinău și parcursul european al Republicii Moldova.