Un fost șef al Direcției sănătate publică din cadrul Primăriei Chișinău a fost recunoscut vinovat de declararea falsă a averii, însă a fost liberat de răspundere penală, ca urmare a expirării termenului de prescripție. Decizia a fost pronunțată pe 19 martie 2025 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în urma unui dosar penal instrumentat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Potrivit anchetei, fostul funcționar a introdus de cinci ori informații false în declarațiile de avere și interese între 2015 și 2019, inclusiv la eliberarea din funcție. Acesta ar fi omis indicarea unor terenuri, a averii concubinei, a calității sale de asociat într-o companie din domeniul sănătății publice, precum și a unui împrumut de aproape trei milioane de lei în valută străină.
Pe lângă aceste falsuri, procurorii au constatat o discrepanță de peste opt milioane de lei între veniturile legale ale fostului șef de Direcție și bunurile deținute, în contextul unui salariu de aproximativ 5000–6000 lei lunar. În pofida acestor constatări, instanța l-a achitat pentru acuzația de îmbogățire ilicită, iar sechestrele aplicate pe casa și automobilul de lux ale acestuia au fost ridicate.
PCCOCS a anunțat că va contesta sentința la Curtea de Apel Centru. Până la o decizie definitivă, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.