Autoritatea Aeronautică Civilă informează că, în seara zilei de 26 martie, a fost notificată de către compania aeriană Fly One despre anularea unor zboruri către destinațiile Sharm El Sheikh și Marsa Alam. Aceste curse au fost operate în interesul turoperatorului Join UP și al companiei SkyUp (operator aerian certificat în Ucraina). Potrivit informațiilor primite, motivul anulării îl constituie neachitarea obligațiilor financiare de către partenerii comerciali.
“Pentru a asigura continuarea transportării pasagerilor care au procurat pachete turistice, în cursul zilei de astăzi vor fi operate două zboruri din Chișinău către Sharm El Sheikh și Marsa Alam.
Subliniem că aceste zboruri fac parte dintr-o serie de curse charter (zboruri neregulate), iar biletele sunt incluse în pachetele turistice oferite de către turoperatori. În consecință, orice nerespectare a obligațiilor contractuale ține de relația comercială dintre pasager și turoperator.
Îndemnăm pasagerii care consideră că le-au fost lezate drepturile să se adreseze Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Pieței – autoritatea competentă în protecția consumatorilor pentru pachetele de servicii turistice.
Fiind la început de sezon estival, Autoritatea solicită tuturor actorilor din domeniul aviației și turismului să respecte cu strictețe angajamentele asumate, astfel încât cetățenii să nu aibă de suferit.
Autoritatea Aeronautică Civilă va efectua verificări suplimentare pentru a stabili toate circumstanțele, având ca prioritate, la această etapă, protejarea intereselor pasagerilor și minimizarea disconfortului acestora”, este scris în comunicatul oficial.
1 comments
Comments are closed.