Î.S. ”Poșta Moldovei” avertizează cetățenii cu privire la o nouă schemă ilegală prin care persoane necunoscute folosesc e-mailuri de tip phishing, utilizând numele instituției pentru a obține date personale și bancare.
”Atenție! Nu accesați link-ul din mesaj, deoarece acesta provine dintr-o sursă frauduloasă! Nu furnizați niciodată date personale (inclusiv date bancare) și evitați să efectuați plăți solicitate prin asemenea mesaje! Aceste mesaje sunt false și nu provin de la Poșta Moldovei”, se arată în comunicatul întreprinderii.
Pentru verificarea autenticității informațiilor, cetățenii sunt îndemnați să contacteze Serviciul Suport Clienți la numerele 1310 sau +373 270 044, ori prin e-mail la informatii@posta.md.
”Poșta Moldovei” subliniază că aceasta nu este prima tentativă de fraudă prin care atacatorii trimit mesaje false ce direcționează utilizatorii către site-uri suspecte.