Ministerul Justiției a inițiat o ”anchetă complexă” privind eliberările din detenție ale unor persoane condamnate pe viață, după scandalul generat de aplicarea legii amnistiei.
Vor fi verificate activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor, a comisiilor de evaluare a deținuților și modul în care au fost aplicate prevederile legale.
În paralel, a fost suspendată activitatea comisiilor speciale din penitenciarele nr. 17 – Rezina și nr. 5 – Cahul, iar toate dosarele similare aflate pe rolul instanțelor vor fi reverificate.
Ministerul Justiției anunță că, la finalizarea verificărilor, va sesiza autoritățile competente pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
Amintim că amendamentele care au facilitat eliberarea unor criminali au fost înaintate de Olesea Stamate, deputat PAS, iar modificarea Codului Penal a fost propusă de Veronica Mihailov-Moraru, aceasta din urmă fiind ministru al Justiției. În toate cazurile, legile de aplicare a modificărilor au fost susținute de majoritatea PAS și promulgate de președintele țării. Scandalul a izbucnit după dezvăluirile făcute de avocatul Fulga Grabovski.