La Chișinău s-a desfășurat a doua ediție a Forumului Presei Sportive, organizat de Asociația Presei Sportive din Moldova (APSM). Evenimentul a reunit jurnaliști sportivi, reprezentanți ai structurilor sportive și invitați internaționali, fiind abordate principalele probleme cu care se confruntă presa sportivă din Republica Moldova.
Participanții au discutat despre dificultățile legate de acreditarea jurnaliștilor moldoveni la competiții internaționale, lipsa unui dialog constant cu federațiile sportive și cu autoritățile statului, precum și necesitatea unei colaborări mai eficiente pentru promovarea sportului.
Deși au fost invitate, mai multe federații sportive și conducerea Ministerului Educației și Cercetării nu au participat la discuții.
În cadrul evenimentului, s-a exprimat speranța că, în viitor, presa sportivă din Republica Moldova va beneficia de condiții mai bune de activitate și de o cooperare mai constructivă cu instituțiile responsabile de domeniul sportului.