Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au desfășurat, în perioada 4–13 aprilie, o amplă acțiune de control privind comercializarea peștelui viu, în piețe agroalimentare, magazine specializate și în zonele de vânzare neautorizată, precum marginea drumului.
Controalele au fost efectuate în baza Ordinului directorului general al ANSA nr. 163/2025 privind intensificarea verificărilor, dar și în conformitate cu Ordinul nr. 57/2023, care reglementează condițiile sanitare veterinare și cerințele de certificare.
În cele 10 zile de verificări, inspectorii ANSA au efectuat 80 de controale inopinate, constatând numeroase abateri de la legislația în vigoare. Printre cele mai frecvente nereguli se numără:
Condiții necorespunzătoare de transport și păstrare a peștelui viu
Lipsa documentelor de proveniență și a certificatelor sanitar-veterinare
Utilizarea unor bazine și mijloace de transport fără sisteme de oxigenare a apei
Lipsa informațiilor privind lotul, specia, cantitatea și data livrării
Comercializarea ilegală în spații neautorizate
În urma controalelor, ANSA a aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, precizând că verificările vor continua pe întreg teritoriul țării. Rezultatele finale ale acțiunii vor fi prezentate ulterior.
Reprezentanții Agenției atrag atenția consumatorilor asupra riscurilor achiziționării peștelui viu din surse neautorizate și recomandă solicitarea certificatului sanitar-veterinar la cumpărare. Peștele trebuie să fie expus în bazine curate, cu apă limpede și oxigenată, la temperaturi adecvate.
Comercializarea peștelui viu este interzisă în lipsa documentelor de proveniență, din unități neautorizate, în condiții improprii sau în cazul speciilor protejate. Pentru raportarea neregulilor, consumatorii sunt încurajați să contacteze Call Centrul ANSA la 022 511 511.