Peste 400 de pompieri vor fi mobilizați în Noaptea Învierii pentru prevenirea situațiilor de risc

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că peste 400 de pompieri și salvatori, sprijiniți de peste 100 de unități de intervenție, vor fi mobilizați în întreaga țară pentru a preveni și a răspunde prompt la eventualele situații excepționale din Noaptea Învierii.

În contextul sărbătorii Paștelui, marcată de creștinii ortodocși în data de 20 aprilie, IGSU atrage atenția asupra riscurilor crescute de incendiu generate de utilizarea focului deschis, a lumânărilor și candelelor în timpul slujbelor religioase.

Pentru evitarea incendiilor, autoritățile recomandă utilizarea lumânărilor doar în locuri special amenajate, departe de obiecte combustibile și sub supraveghere constantă. De asemenea, părinții sunt îndemnați să-și supravegheze copiii și să evite orice joc cu focul haric, lumânările sau chibriturile.

IGSU mai avertizează asupra pericolului creat de aglomerații și blocarea căilor de evacuare în lăcașele de cult. Credincioșii sunt rugați să nu parcheze neregulamentar în apropierea bisericilor pentru a nu obstrucționa accesul autospecialelor de intervenție în caz de urgență.

Preoții și personalul bisericesc sunt îndemnați să verifice instalațiile electrice, sobele și coșurile de fum, să asigure aerisirea încăperilor și să doteze bisericile cu stingătoare, pături ignifuge și alte mijloace de intervenție rapidă.

În cazul apariției unei situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze imediat Serviciul unic de urgență 112.

IGSU reamintește că vigilența și respectarea regulilor de siguranță sunt esențiale pentru ca sărbătoarea Învierii Domnului să fie una liniștită și fără incidente.

Total
0
Shares
Total
0
Share