Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat inițierea negocierilor și semnarea Acordului de facilitate dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Documentul va stabili principiile de cooperare între Comisia Europeană și autoritățile de la Chișinău pentru implementarea Agendei de Reforme.
Obiectivele Acordului includ consolidarea statului de drept și a bunei guvernări, susținerea tranziției către o economie verde și digitală, întărirea rezilienței economice și sociale, precum și accelerarea convergenței Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.
Mecanismul de Reformă și Creștere va fi finanțat din resursele Instrumentului de Vecinătate, Cooperare pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională – Europa Globală (NDICI – Global Europe). Moldova va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 270 de milioane de euro și de împrumuturi în valoare totală de 1,5 milioane de euro.
După semnare, Acordul va fi supus ratificării în Parlament. Implementarea acestuia va reprezenta un pas semnificativ în direcția apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.