Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că a dispus eliberarea din funcție a nașului său, Ruslan Garbali, în contextul unor suspiciuni rezonabile privind activitatea acestuia în cadrul întreprinderii municipale Apă-Canal Chișinău, informează telegraph.md
”Am dispus concedierea nașului meu, Ruslan Garbali, pentru suspiciuni rezonabile la Apă-Canal”, a declarat Ceban.
Edilul capitalei a subliniat că nu este pentru prima dată când ia astfel de măsuri, chiar și în cazul unor persoane apropiate, menționând că anterior au fost destituite și alte rude din structurile municipale, inclusiv ”nașa surorii mele și fratele mamei”, din aceleași motive.
De asemenea, Ceban a mai anunțat că întreaga conducere a întreprinderii municipale Spații Verzi a fost revocată din funcție, tot din cauza unor suspiciuni rezonabile.