O delegație oficială din Republica Moldova, condusă de Irina Tolstousov, director adjunct al Agenției de Investiții, și Elena Stepanov, director al Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern, a efectuat o vizită de lucru în orașul Xian, China, în perioada 18-21 aprilie. Vizita a avut loc cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova în China și a avut scopul de a promova domeniile strategice și facilitățile disponibile pentru investitorii chinezi.
Delegația a avut întrevederi cu oficiali ai Departamentelor Comerțului, Turismului și Culturii, precum și ai Camerei de Comerț din Shaanxi, pentru a consolida relațiile bilaterale și pentru a identifica oportunități economice și turistice. În cadrul Forumului Economic Moldova-China, oferta investițională a Republicii Moldova a fost prezentată unui public de peste 60 de companii chineze, cu accent pe domenii strategice și facilități pentru investitori.
Un punct important al vizitei a fost întâlnirea cu gigantul chinez „CR Power” (Top 500 Forbes), care și-a exprimat interesul pentru proiecte în domeniul energiei verzi. De asemenea, Moldova a fost reprezentată la „Xian International Silk Road Expo”, unde șapte companii vinicole autohtone au avut ocazia să își promoveze produsele printr-un stand național. Irina Tolstousov a oferit diplome pentru distribuitorii moldoveni de vinuri pe piața chineză.
Vizita a beneficiat de o acoperire mediatică semnificativă în presa chineză, contribuind la consolidarea imaginii Republicii Moldova ca un partener atractiv pentru investiții și turism în regiune.