Ofițerii Direcției investigații ”Centru” și ai Direcției de urmărire penală a INI, în colaborare cu polițiștii din Telenești și procurorii PCCOCS, au anunțat o captură importantă de marijuana, în valoare de aproximativ 200 000 de lei. În urma operațiunii au fost reținuți doi membri activi ai unui grup infracțional, specializat în trafic de droguri.
Suspecții, în vârstă de 25 și 31 de ani, originari din Telenești, au fost prinși în flagrant, în timp ce încercau să vândă marijuana. În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat cantități suplimentare de droguri, bani, dispozitive și accesorii utilizate pentru cântărirea și ambalarea substanței, telefoane mobile și alte probe relevante pentru anchetă.
Reținerea celor doi a fost realizată cu sprijinul mascaților de la BPDS ”Fulger”, iar ulterior aceștia au fost plasați în arest preventiv, pentru buna desfășurare a investigațiilor.
Potrivit legii, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției pe parcursul cercetării penale, care este în desfășurare.